Postarea aceasta nu stiu daca o sa aiba vreun sens. Scriu fara sa stiu despre ce voi mai abera, cred ca vor fi doar franturi de ganduri, intr-o zi de vineri, cu miros de week-end. Am intrat asa, intr-o stare meditativa si incerc sa-mi dau seama care e rostul meu pe pamant. Pentru ce muncesc? Alergam mereu dupa cai verzi pe pereti, muncim, castigam bani si uitam sa ne mai bucuram. Si atunci pentru ce? Ca sa ne ducem existenta de pe o zi pe alta, in rutina servici-casa? Nici nu mai apuc sa ma intalnesc cu prietenele, toate sunt stresate, mereu in priza si nu avem timp sa schimbam doua vorbe. Timpul asta a devenit un rival de neinfrant si mai ales intre 20 si 30 de ani zboara fara sa imi dau seama. Parca mai ieri paseam timida in Cluj, in camera de camin si eram total pierduta in spatiu si in agitatia unui oras mare. Acum atat de tare m-am integrat in agitatia asta, incat a devenit pentru mine ca un drog, nu as mai concepe viata fara un du-te- vino continuu. Si totusi care e rostul? Uitam sa fim fericiti, sa ne bucuram de orice chestie minora. In alta ordine de idei, oamenii pesterilor erau cred ca cei mai fericiti, traiau in armonie, nu aveau dead-line-uri, probleme existentiale si nici nevoie de psihologi...:)...Noi avem atata libertate dar suntem totusi atat de constransi si de limitati... Astept si eu niste idei din partea voastra: Voi ce faceti ca sa iesiti din cotidian?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu